Ministrul ungar al Finanțelor, Mihaly Varga, le-a spus omologilor din UE că țara sa nu poate sprijini, la acest moment, o reformă a modului de taxare a companiilor, ceea ce a împiedicat practic ajungerea la un acord cu privire la acest subiect la nivelul Uniunii Europene, informează Reuters.
Dublarea de la 10,5% la 21% a impozitului pe profiturile din străinătate ale corporațiilor din SUA, dacă va fi aprobată de Congres și va intra în vigoare, va arunca operațiunile din România ale corporațiilor americane în "gura" Fiscului de la Washington. În prezent, acest lucru nu se întâmplă pentru că impozitul pe profit din România, de 16%, este mai mare decât cel american de 10,5%.
Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen a spus oficialilor din Grupul celor mai dezvoltate 20 de state ale lumii (G20) că Washingtonul a renunțat la propunerea fostului președinte Donald Trump de a permite unora dintre companii să nu fie supuse noilor reglementări globale referitoare la taxa digitală, au declarat, vineri, oficiali americani și europeni, mărind speranța că acordul va putea fi încheiat până în vară.
Spania propune taxarea companiilor care oferă servicii de mesagerie și voce, de tipul WhatsApp, în funcție de venituri, potrivit unui oficial guvernamental citat de Reuters.
Austria va continua demersurile privind taxarea unilaterală a companiilor din sectorul digital, a anunțat astăzi ministrul de Finanțe, Hartwig Loeger, la câteva zile după ce Uniunea Europeană a abandonat planurile legate de introducerea unei taxe comune asupra veniturilor realizate de giganții din Internet.